Reguli de comportare


Există 3 etape care trebuie parcurse de fiecare bolnav care va fi internat:


1. Consultația ambulatorie / programarea pentru internare / obținerea avizului de internare:

– se poate desfășura în cadrul ambulatoriului de specialitate din incinta policlinicii.

Pacienții vor prezenta Biletul de Trimitere de la medicul de familie sau specialist din ambulator (policlinică);

– sunt apoi consultați și programați pentru internare de medicul chirurg pe care îl solicită sau de către medicul de gardă.

– pot obține avizul de internare în ziua respectivă (în limita locurilor disponibile) sau în ziua în care au fost programați.

2. Internarea propriu-zisă:


Completarea formalităților de internare se va face la Biroul Internări aflat la parterul spitalului.

Acte necesare formalităților de internare:

  • buletin de identitate;
  • bilet de trimitere de la medicul de familie / specialist din ambulatoriu, vizat de chirurg;
  • carnet de asigurat;
  • cupon de pensie;
  •  adeverință CAS;
  •  adeverință de elev / student;

3. Repartizarea în spațiul hotelier al secției:


După îndeplinirea formalităților de internare, bolnavul va fi repartizat, în funcție de locurile disponibile și tipul afecțiunii (septic, aseptic ) la unul din saloanele / rezervele secției.

INTERNARE ÎN CAZ DE URGENȚĂ CHIRURGICALĂ:


Formalitățile de internare vor fi perfectate, de catre unul din membrii familiei sau asistentul social. În cazul bolnavilor neasigurati, numai primele 3 (trei) zile de spitalizare sunt decontate de catre Casa de Asigurari de Sanatate.  Absența asigurarii medicale duce la recuperarea cheltuielilor prin justiție sau direct de la pacient.

MODUL DE COMPORTAMENT ÎN TIMPUL SPITALIZĂRII


Pentru buna desfășurare a activităților medicale sunt câteva reguli care trebuie respectate atît de bolnav cât și de aparținători:

  1. Este interzis consumul de alcool sau de droguri;     
  2. Fumatul este interzis;      
  3. Radioul sau televizorul trebuie utilizate discret;      
  4. Pacienții trebuie sa semnaleze tratamentele de întreținere pe care le urmează (medicamente anti hipertensive, antidiabetice, antidepresive etc.);     
  5. Pacienții sunt rugați să colaboreze cu medicii în activitatea de învățământ universitar medical;     
  6. Familia și prietenii, sunt rugați sa respecte orele de vizita (zilnic 15:00 – 20:00, sâmbătă, duminică și în sărbătorile legale 10:00 – 20:00, exceptând perioadele de carantina;
  7. Este permisă prezența permanentă a unui însoțitor în unele condiții (copil, infirm etc.) și numai cu avizul medicului curant și a Șefului secției;     
  8. Telefoanele mobile se pot utiliza cu discreție, este preferabilă reglarea lor în modul “silențios”;    
  9. Vă rugăm să respectați programul de activitate al secției:
Ora Activitatea Personal implicat Activitati permise pacientilor
7:30 – 8:00 Recoltarea probelor biologice Asistenta de salon Toaleta de dimineata
8:00 – 9:30 Tratamentul Asistenta de salon Micul  dejun
9:30 – 10:00         Vizita  Staff-ul     sectiei Nici una
10:00 – 12:30 Consultatii, pansamente, examinari imagistice Asistenta  de salon Diverse, cu acordul medicilor de salon
12:30 – 13:30     Prânzul
14:00 – 17:30     Diverse
17:30 – 18:00  Termometrizare si masurare TA  Asistenta de salon Cina
18:00 – 19:00 Contravizita Medicul de garda Nici una
22:00     Stingerea

– în tot acest timp se pot efectua, de catre asistenta de salon, diverse tratamente;

– situațiile neprevăzute vor fi raportate medicului curant sau de garda;

INFORMAȚII DESPRE MOMENTUL OPERATOR


Dupa internare, bolnavii sunt supuși unor investigații clinice (examen clinic) și paraclinice (analize de laborator, radiografii, echografii etc.).

  1. Examenul clinic are drept scop precizarea diagnosticului și a investigatiilor necesare; de asemenea, este absolut necesar pentru indicarea momentului interventiei chirurgicale și a tipului de operație. Este efectuat de medicul curant și medicii de salon. Uneori este necesară examinarea repetată, pentru a surprinde diferite date în dinamica. În cazul bolnavilor cu afecțiuni asociate (cardiopatii, boli neurologice etc.), medicul curant (de salon, de garda) poate solicita consulturi interclinice; acestea se vor desfășura în secție sau la diferitele secții din Spital.
  2. Examenele paraclinice: În functie de afecțiunea chirurgicală și de bolile asociate, la indicația medicului curant (sau de salon, sau de garda) se vor preleva produse biologice (sânge si urina) și se vor efectua diferite investigații (radiografii, echografii, EKG etc.). Înainte de operație pacienții și/sau aparținătorii sunt rugați să discute cu medicul curant problemele și riscurile legate de intervenție și să semneze formularele de acord (atașate Foii de observație). În preziua intervenției chirurgicale exista unele manevre medicale absolut necesare reușitei operației, pe care bolnavii sunt rugați sa le urmeze: administrare de purgative, clisme evacuatorii.
  3. Consultul preanestezic este efectuat la toți bolnavii propuși pentru intervenții chirurgicale cu anestezie generală, de medicul anestezie-terapie intensiva (ATI) de garda.
  4. Pregatirea preoperatorie În seara premergatoare intervenției chirugicale, pacienții sunt rugați:
  • să respecte indicațiile medicului curant;
  • să efectueze consultul preanestezic;
  • să coopereze la pregătirea intestinului și a pielii;
  • intervențiile abdominale impun măsuri de pregătire a intestinului. Se pot administra laxative de tipul Fortrans sau/și se pot efectua una sau mai multe clisme evacuatorii. Pacienții sunt rugați sa urmeze instrucțiunile medicului / asistentei. 
  • pregătirea pielii este obligatorie și este una dintre masurile cele mai importante în prevenirea infecției plăgilor chirurgicale. De aceea o igienă riguroasa este indispensabilă. Pacienții sunt rugați să facă un dus cu soluții / săpunuri antiseptice. Este indicat să insiste asupra regiunilor bogate în microbi: mâini, unghii, axile, par, organe genitale, picioare. Spălarea va fi riguroasa și se va face de cel puțin două ori, dinspre cap spre picioare; dupa dus, bolnavii sunt rugați sa-si spele dintii, să se bărbiereasca, să-și îndepărteze lacul de unghii, lentilele de contact, bijuteriile și proteza dentară detașabila. 
  • Dupa miezul nopții bolnavii nu au voie sa mănânce sau sa bea.

În dimineața intervenției pacienții trebuie să facă un dus cu soluție antiseptica și să-și spele dinții. Asistenta va supraveghea toaleta și va administra eventualele medicamente indicate de medicul curant/anestezist.

Pentru bolnavii nedeplasabili și în urgențe, toaleta va fi rapidă, dar riguroasă și va fi efectuata de infirmiere și asistente. În anumite cazuri se acceptă participarea familiei.

INFORMAȚII DESPRE PERIOADA POSTOPERATORIE


Dupa intervenție poate exista o perioadă de spitalizare în secția ATI, unde regulile sunt mai stricte: program de vizite scurt, echipament de protecție etc.

Reluarea regimului normal de viață (efort, alimentație etc.), se va face treptat, sub supravegherea medicului curant. În perioada postoperatorie, urmărirea plagii operatorii este foarte importantă.

EXTERNAREA


Externarea pacienților se face numai cu avizul medicului curant. Pacienți sunt rugați sa anunte medicul curant dacă le este necesar concediul medical.

În ziua externării pacientul va primi / va ridica de la Asistenta șefă documentația de externare: Bilet de Ieșire, Scrisoare Medicală către medicul de familie, formularul de Concediu Medical.

Părăsirea Spitalului fără aviz medical: La părăsirea spitalului fără avizul medicului curant pacienții trebuie să semneze pe Foaia de Observație.