Birou de presă


Purtătorul de cuvânt  al spitalului este managerul iar în lipsa acestuia este directorul medical.

Acord filmare/fotografiere, Acreditare presă

Toate cererile pentru interviuri, filmări, realizarea de fotografii etc. trebuie să se facă prin intermediul Biroului de Presă.

Toți ziariștii interesați sunt rugați să transmită un formular de acreditare de presa completat la numărul de fax

In nici un caz nu se pot realiza interviuri, filmări sau fotografieri, în interiorul spitalului sau în imediata apropiere a acestuia, fără permisiunea expresa a echipei Biroului de Presa. În cazul în care se vor efectua filmări sau fotografieri, fără permisiune, vi se va cere să părăsiți locația.

Dacă aveți nevoie de informații suplimentare cu privire la orice știre sau pentru acordarea unui interviu, vă rugăm să contactați Biroul de Presa al Spitalului Municipal Adjud, la numerele de mai jos.

Informații despre pacienți


Punem un mare accent pe păstrarea confidențialității actului medical și pe cea a pacienților noştri. Nu vom divulga nicio informație despre un pacient, dacă nu avem permisiunea acestuia sau a rudelor acestuia.

Informațiile despre starea pacienților internați vor fi acordate numai ziariștilor acreditați și numai după obținerea consimțământului. Vă rugăm să nu contactați secțiile/departamentele spitalului în mod direct.

Pentru un update al stării pacientului, vă rugăm să ne contactați prin intermediul adresei de e-mail sau la numărul de telefon menționat la secțiunea Contact. Reprezentantul spitalului va contacta secția pentru a stabili starea pacientului in cauza si vi se va oferi o scurta indicație a stării sau a evoluției stării de sănătate, cum ar fi: pacientul este: in “stare grava”, “stabil”, “evoluția este favorabila/nefavorabila” etc.

Incidente majore


In cazul apariției unui incident major, Spitalul Municipal Adjud, are un plan de urgenta care include un regim pentru mass-media. Un centru de presa va fi stabilit la spital, in apropierea intrării principale. Acesta locație va fi stabilita pentru conferințe de presa, vor exista facilitați pentru instalarea echipamentelor televiziunilor, spațiul va fi prevăzut cu spatii de lucru, facilitați pentru ceai si cafea.

In funcție de tipul de incident, vom decide asupra celui mai bun amplasament pentru conferințe de presa, fotografii si filmări.